Femeie atacată pentru bijuterii și telefon, hoțul reținut după un furt de 40.000 de lei

Polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Feldioara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, investighează un dosar penal privind o infracțiune de tâlhărie calificată, comisă la sfârșitul lunii trecute. Investigațiile au început pe 30 iunie, când o femeie de 33 de ani a raportat că, în timp ce se afla în zona podului care leagă comuna Sânpetru de municipiul Brașov, a fost jefuită de bijuterii și telefonul mobil de către o persoană necunoscută, care a agresat-o și amenințat-o cu violență. În urma sesizării, polițiștii au desfășurat investigații care au dus la identificarea unui bărbat de 33 de ani, din comuna Vâlcele, suspectat de comiterea faptei. De asemenea, investigațiile au fost extinse, iar polițiștii de la Secția 3 Poliție Brașov au stabilit că același bărbat ar fi intrat ilegal, la începutul lunii, în locuințele a trei persoane din municipiul Brașov, de unde ar fi furat bijuterii, bani și alte bunuri, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. Astfel, pe 8 iulie, pentru a completa materialul probator, a fost emis un mandat de percheziție la domiciliul suspectului, pentru a identifica și ridica mai multe bunuri pe care acesta le-ar fi sustras sau folosit în activitatea infracțională, ocazie cu care a fost recuperată și o parte din prejudiciul creat. Acțiunea a fost sprijinită de polițiștii de la Poliția Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, Secțiile 1-5 Poliție, Serviciul Criminalistic și luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov. La finalul activităților, după ce suspectul a fost adus la sediul poliției și după administrarea probatoriului, polițiștii au decis reținerea și plasarea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov pentru 24 de ore. Ulterior, pe 9 iulie, suspectul a fost prezentat de procurorul de caz în fața unui judecător de drepturi și libertăți, care a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru infracțiunile de tâlhărie calificată, furt calificat și tentativă de efectuare de operațiuni financiare frauduloase, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale.

Sursa: TRANSILVANIA

spot_img
Subscribe for notification