Consiliul Județean Brașov a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor de finanțare nerambursabilă destinate proiectelor în domeniul social, în cadrul Programului județean de finanțare din bugetul propriu al Județului Brașov pentru anul 2026. Acest program este destinat persoanelor juridice fără scop patrimonial, asociațiilor și fundațiilor legal constituite, având sediul în județul Brașov, care sunt acreditate ca furnizori de servicii sociale conform Legii nr. 197/2012 și care dețin licențe pentru serviciile sociale pentru care solicită finanțarea. Suma totală alocată acestui program este de 200.000 de lei, iar valoarea finanțării nerambursabile acordate pentru un proiect variază între 10.000 și 50.000 de lei. Prin această măsură, Consiliul Județean Brașov intenționează să sprijine proiectele care răspund nevoilor persoanelor aflate în situații vulnerabile și să contribuie la dezvoltarea serviciilor sociale în comunitate. Vor fi finanțate proiecte care includ, printre altele: sprijinirea grupurilor vulnerabile; susținerea copiilor din medii defavorizate; continuarea terapiilor de recuperare și reabilitare; dezvoltarea serviciilor educaționale specializate pentru copiii cu cerințe educaționale speciale; sprijinirea educației copiilor din grupuri defavorizate; susținerea persoanelor adulte cu dizabilități și a familiilor vulnerabile; sprijinirea persoanelor vârstnice cu vârsta de peste 65 de ani; acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru seniori; susținerea persoanelor afectate de dependența de droguri, alcool sau alte substanțe toxice; sprijinirea victimelor violenței domestice. Cei interesați trebuie să depună documentațiile până la data de 31 iulie 2026, ora 14:00. Evaluarea și selecția proiectelor se va desfășura între 3 și 14 august 2026. Proiectele finanțate trebuie să își finalizeze activitățile, inclusiv efectuarea plăților de către beneficiari, până la data de 15 noiembrie 2026. Documentațiile se depun la sediul Unității Administrativ-Teritoriale Județul Brașov, situat în municipiul Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 5, cod poștal 500007 – Registratură, camera 11. Ghidul solicitantului, criteriile de eligibilitate și toate informațiile necesare pentru elaborarea proiectelor sunt disponibile pe site-ul Consiliului Județean Brașov. Pentru informații suplimentare, solicitanții pot contacta Direcția Generală Economică – Serviciul Managementul Unităților de Asistență Medicală și Asistență Socială, la numărul de telefon 0268.410.777, interior 664, sau la adresa de e-mail proiectsocial@cjbrasov.ro.
Sursa: BRASOV

