Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, în colaborare cu comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brașov, au efectuat un control pe 14 august într-o locație din orașul Râșnov, unde existau suspiciuni de activități ilegale de dezmembrare a autovehiculelor și valorificare a pieselor rezultate.
În urma acestor verificări, autoritățile au descoperit o hală și curtea aferentă, închiriate de o persoană, în care se aflau 75 de caroserii auto dezmembrate, alături de cantități semnificative de deșeuri periculoase și nepericuloase, depozitate în mod necorespunzător.
Conform autorităților, în total au fost identificate aproximativ 95.000 de kilograme de deșeuri periculoase și nepericuloase, 200 de litri de ulei uzat și 16 acumulatori auto. Pentru bunurile și deșeurile descoperite, s-a dispus măsura indisponibilizării.
Verificările suplimentare au relevat că persoana care desfășura această activitate nu deținea o formă juridică de organizare necesară pentru derularea unor astfel de operațiuni.
În acest context, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov s-au sesizat din oficiu și au inițiat cercetări privind posibila nerespectare a regimului deșeurilor, conform O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești. La finalizarea acestora, urmează să fie dispuse măsurile legale necesare.
Sursa: BRASOV

