Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, susținut de Primăria Municipiului Brașov, va găzdui între 11 și 20 septembrie 2026 DrAMAtic Brașov International Festival, ajuns la Ediția XXXI.I. Renumitul Festival Internațional de Dramaturgie Contemporană își continuă tradiția, prezentându-se într-o formă nouă, orientată către prezent și viitor. Inspirându-se din istoria „Dramaticului” brașovean, festivalul promovează conceptul „AMA” (din latină: „Iubește!”), transformând teatrul, muzica și performance-ul într-un loc de întâlnire și dialog. Evenimente și personalități de marcă ale festivalului includ: Producții românești: Marcel Iureș va juca în „O scrisoare pierdută” (regia Alexandru Dabija, Teatrul ACT), iar spectacolul Electra (regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu) va fi de asemenea prezentat. Producții internaționale: „Unchiul Vanea” (regia Dumitru Acriș, Teatrul „Satiricus” Chișinău, Republica Moldova), „Matca” (regia Mariana Cămărășan, Teatrul „Fără nume” Chișinău, Republica Moldova) și „Oamenii pământului” (regia Kostas Gakis, Theatro Kallirrois, Grecia). Muzică și evenimente speciale: Rodica Mandache va evolua alături de Corul „Madrigal” în spectacolul „Drumul Mătăsii”, iar Damian Drăghici va susține „Meditații lăutărești”. Programul include, de asemenea, spectacole-lectură, conferințe și seri de poezie, precum și spectacole educative și de teatru independent. Biletele pentru DRAMATIC Festival vor fi disponibile în curând! Informațiile complete despre acces și program vor putea fi consultate pe teatrulsicaalexandrescu.ro, la telefon +40 268 412 969, precum și pe paginile de social media ale teatrului și festivalului. Dacă ți-a plăcut această știre, te invităm să te alături comunității noastre de cititori pe pagina de Facebook, cu un Like! Rămâi informat RAPID și prin canalul nostru de Whatsapp și Telegram!
Sursa: News

