Ministerul Energiei a anunțat încheierea procesului de evaluare și selecție a proiectelor depuse în cadrul apelului organizat pe baza unei proceduri de ofertare concurențială intitulate „Sprijin pentru modernizarea instalațiilor EU ETS la nivelul BAT, pentru a îmbunătăți eficiența energetică”, finanțată prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie nr. 7 „Eficiență energetică în instalații industriale incluse în EU ETS”. Proiectele industriale selectate pentru finanțare, în valoare totală de 290 de milioane de euro, sunt destinate eficientizării energetice a instalațiilor din cadrul EU ETS. Acestea includ investiții în echipamente și instalații specifice sectorului industrial, precum și în sisteme menite să modernizeze și să monitorizeze echipamentele, optimizând consumul de energie la nivelul operatorilor economici care fac parte din schema UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS). Ministerul Energiei a precizat că, în cadrul procedurii, au fost depuse proiecte de către 11 beneficiari, cu o valoare totală de 384,30 milioane de euro și un ajutor de stat solicitat în cuantum de 165,3 milioane de euro. În urma procesului de evaluare și selecție, au fost aprobate pentru finanțare 7 proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 290 de milioane de euro, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 108,86 milioane de euro. Fabrica de Hârtie Zărnești – DS Smith Paper Zărnești și Fabrica de Ciment Hoghiz – Romcim Hoghiz se numără printre cele 7 companii industriale care beneficiază de fonduri guvernamentale pentru modernizare. Lista proiectelor selectate pentru finanțare, precum și valoarea ajutorului de stat aprobat pentru fiecare beneficiar, este prezentată mai jos: Nr. Titlu Proiect Solicitant Valoarea ajutorului de stat solicitat (Euro) 1 Creșterea eficienței energetice și reducerea amprentei de carbon a instalațiilor de producere a acidului azotic prin soluții de electrificare AZOMURES SA 28,039,204.20 2 Construcții, fundații, clădiri, structuri metalice și lucrări conexe pentru instalarea unei suflante acționată cu motor electric la OMV Petrom S.A. Petrobrazi OMV PETROM SA 23,252,684.51 3 Modernizarea instalațiilor de electroliză la nivel BAT pentru creșterea eficienței energetice și sustenabilitate industrială CHIMCOMPLEX SA BORZESTI 26,588,053.99 4 Eficientizare energetică a sistemului de aer comprimat la Mașina de Hârtie nr.1 DS Smith Paper Zarnesti DS SMITH PAPER ZARNESTI S.R.L. 565,824.75 5 Modernizarea sistemului de recuperare a căldurii și optimizarea ventilației halei la nivelul BAT, pentru creșterea eficienței energetice la MH1, în cadrul societății AMBRO SA. AMBRO SA 3,185,460.58 6 Modernizarea instalațiilor de producție și optimizarea consumului energetic în Laminorul de Profile Mici Donalam SRL – punct de lucru Târg
Sursa: News

