Corona Brașov începe sezonul în forță, adjudecându-și un trofeu de mare importanță! Echipa din Brașov a câștigat Supercupa României la hochei pe gheață, după un meci plin de suspans, încheiat cu scorul de 5-4 împotriva campioanei naționale ACSH Gheorgheni. Meciul a fost palpitant până la final, cu brașovenii reușind să revină de două ori, iar golul decisiv pentru câștigarea Supercupei fiind marcat cu doar 47 de secunde înainte de ultimul fluier. Pentru Corona Brașov, marcatorii au fost Mathias Haaranen, cu două reușite în minutele 3:47 și 47:12, Radim Valchar (20:55), Tamas Reszegh (48:49) și Jeremy Welsh (59:13), acesta din urmă fiind autorul golului victoriei. Antrenorul principal, Hunor Strenk, a felicitat echipa, subliniind că aceasta se află încă la începutul pregătirilor și are potențial de creștere. „Îmi felicit jucătorii pentru că au găsit o modalitate de a câștiga acest prim meci de hochei cu adevărat important pentru noi. Totuși, trebuie să menționez că nu suntem încă la nivelul dorit. Avem câțiva jucători care lipsesc, așa că am jucat cu un lot mai restrâns. Partea pozitivă este că, în momentele decisive, jucătorii cheie au ieșit în față și au marcat goluri foarte importante pentru noi. Astfel am reușit să câștigăm acest trofeu”, a declarat Hunor Strenk. Tehnicianul Coronei a adăugat că echipa trebuie să își continue pregătirea pentru următoarele obiective ale sezonului. „Acum este momentul să ne bucurăm de această victorie și avem două săptămâni pentru a ne pregăti, sperăm noi, pentru Final Four-ul Cupei României. Mă aștept ca echipa noastră să devină din ce în ce mai bună”, a mai spus antrenorul. Cupa României continuă la Brașov. Pentru Corona Brașov urmează, în perioada 4-6 septembrie, meciurile din Grupa A a Cupei României, care vor avea loc la Brașov. Din această grupă mai fac parte CSHC Fenestela 68, CSM Galați și Sportul Studențesc. Final Four-ul Cupei României este programat între 11 și 13 septembrie, la Patinoarul Remetea. Această postare, „Corona Brașov a cucerit Supercupa României la hochei! Victorie spectaculoasă în fața campioanei ACSH Gheorgheni”, apare prima dată pe Transilvania 365.
Sursa: TRANSILVANIA

