Departamentul Securității Statului (DSS) număra 14.629 de angajați spre finalul perioadei comuniste, conform unor date prezentate pentru prima oară de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), informează Mediafax. Informațiile publicate de CNSAS pe Facebook sunt extrase din documente din septembrie 1988 și oferă o perspectivă asupra dimensiunii aparatului care asigura supravegherea și controlul societății. CNSAS: Peste 6.000 de cadre doar în aparatul central Conform CNSAS, datele provin din documente cu data de 24 septembrie 1988, păstrate în dosarul Cabinetului Iulian Vlad, ultimul șef al DSS. Din totalul de 14.629 de angajați, 6.023, adică 41,17%, erau parte din aparatul central al DSS din București. Alte 2.737 de cadre, reprezentând 18,71%, erau încadrate în Trupele de Securitate, iar aparatul teritorial însuma 5.869 de persoane, adică 40,12% din efective. Cifrele includ și circa 1.200 de angajați civili fără grad militar, care desfășurau activități tehnice, logistice, administrative și de secretariat. Aparatul central concentra principalele structuri informative și operative. Direcția a IV-a, responsabilă de contrainformațiile militare, avea 1.022 de cadre, în timp ce Unitatea Specială „F”, responsabilă de filaj, număra 745 de angajați. USLA avea 772 de cadre. Sute de angajați pentru interceptări, filaj și controlul corespondenței Documentele prezentate de CNSAS permit și o radiografie a mecanismelor de supraveghere folosite de regimul comunist. Unitatea Specială „T”, responsabilă de interceptări și ascultări, avea 466 de angajați. Unitatea „F”, care se ocupa de filaj, observație stradală și investigații, dispunea de 745 de persoane, iar Unitatea Specială „S”, implicată în controlul scrisorilor, coletelor și altor trimiteri poștale, avea 356 de angajați la nivel central. Direcția I, care coordona supravegherea populației din perspectiva conformării ideologice, avea 103 angajați în structura centrală, activitatea fiind continuată în teritoriu de serviciile corespunzătoare. Brașovul, în top 5 cu cele mai mari efective teritoriale Securitatea Municipiului București dispunea de 557 de cadre, fiind cea mai mare structură teritorială. Dintre județe, Constanța avea 285 de cadre, Timiș – 271, Prahova – 261, Cluj – 251 și Brașov – 212. La Sibiu erau încadrate 144 de cadre ale Securității, dintre care 119 bărbați și 25 de femei. La polul opus, cele mai reduse efective erau în Covasna, cu 73 de cadre, Ialomița și Sălaj, cu câte 76, și Călărași, cu 78. Doar 22 de femei ocupau funcții de conducere Datele CNSAS oferă informații și despre structura de gen a aparatului. În DSS lucrau 2.297 de femei, reprezentând 15,70% din total, în timp ce 84,30% dintre angajați erau bărbați. Accesul femeilor la conducere era extrem de redus. Doar 22 ocupau asemenea funcții în întreaga structură.
Sursa: News

