Festivalul Săptămâna Comediei revine la Brașov cu ediția a XIII-a, desfășurată între 2 și 8 noiembrie 2026 la Teatrul Sică Alexandrescu. Evenimentul va prezenta spectacole de la Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie, Teatrul Excelsior, Teatrul Stela Popescu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați și Teatrul Național București.
Festivalul se va încheia cu Gala de decernare a premiilor și spectacolul „O zi mai lungă decât veacul”, oferit de Teatrul Sică Alexandrescu. Programul include montări semnate de Sânziana Stoican, Leta Popescu, Cristian Ban, Gelu Colceag și Mariana Cămărășan, alături de un spectacol-concert conceput de Ada Milea.
Printre actorii ce vor evolua pe scenă se numără Șerban Pavlu, Emilia Popescu, Manuela Hărăbor, Laura Vasiliu, Ionuț Grama, Mirela Zeța, Andreea Samson, Oana Mogoș, Alina Petrică și Vitalie Bichir.
Programul începe luni, 2 noiembrie, cu „Comedia erorilor” de William Shakespeare, în regia Sânzianei Stoican, prezentată de Teatrul Nottara București. Marți, 3 noiembrie, Teatrul de Comedie București aduce „LIRDA”, un spectacol regizat de Leta Popescu.
Miercuri, 4 noiembrie, va fi prezentat „Muzici și faze” de Teatrul Excelsior București, adaptat de Cristian Ban după romanul lui Ovidiu Verdeș. Joi, 5 noiembrie, Teatrul Stela Popescu București va pune în scenă „Ulciorul sfărâmat” de Heinrich von Kleist, în regia lui Gelu Colceag.
Sursa: BIZ

