Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” din Brașov a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, desfășurat la Centrul de Pregătire de la Ochiuri, județul Dâmbovița. Evenimentul, care s-a încheiat săptămâna trecută, a reunit peste 500 de participanți din 19 țări.
La exercițiu au luat parte și reprezentanți ai unor organisme internaționale precum EUROGENDFOR și NATO SP CoE, având ca obiectiv antrenarea comună pentru misiuni internaționale sub egida Uniunii Europene. Jandarmii brașoveni au avut un rol central, coordonând echipa de evaluare internă a exercițiului.
Aceștia, alături de specialiști din alte structuri naționale, au analizat modul de acțiune în scenariile simulate, evidențiind soluțiile eficiente și stabilind pașii necesari pentru o mai bună colaborare între forțele participante. „Un astfel de exercițiu arată încă o dată că pregătirea continuă și schimbul de experiență cu partenerii externi sunt esențiale pentru a răspunde prompt la orice provocare de securitate”, au transmis jandarmii brașoveni.
Sursa: TRANSILVANIA

