O autospecială de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe Calea Feldioarei din Brașov, unde se desfășoară lucrări de refacere a carosabilului după introducerea rețelei de canalizare.
Incidentul a avut loc pe prima bandă, pe sensul de mers către intersecția cu centura Brașovului, care era restricționată. În circumstanțe încă necunoscute, autospeciala a ajuns pe porțiunea aflată în lucru.
Se presupune că polițiștii ar fi fost în misiune și au încercat să evite ambuteiajele, dar motivul exact pentru care au intrat pe banda restricționată nu este clar.
Cum betonul nu apucase să se întărească, roțile Dusterului s-au afundat, iar autospeciala a rămas împotmolită. Nu este primul incident de acest fel în zonă. În cursul dimineții, un alt autoturism a rămas blocat în beton.
Se pare că șoferii au crezut că lucrările s-au încheiat și că pot folosi banda pentru a evita aglomerația, însă cimentul nu era uscat.
Sursa: BIZ

