O amplă operațiune de salvare este în desfășurare pe Marea Neagră, în largul coastelor României, după ce un incendiu a izbucnit la bordul unei nave comerciale. Incidentul a avut loc la nava „Wine Trader”, sub pavilion San Marino, care a transmis o alertă de urgență miercuri dimineață, în jurul orei 07:00.
La bordul navei se aflau 12 persoane, dintre care doar patru au fost salvate, restul de opt fiind în continuare dispărute. Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată să intervină la 14 mile marine de Sulina pentru a efectua operațiuni de căutare și salvare.
Centrul Maritim de Coordonare și structurile de intervenție au mobilizat rapid mijloace navale și aeriene specializate. Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație și nava de căutare și salvare SAR „Apollo” au fost trimise în zonă pentru a sprijini operațiunile.
Detalii suplimentare despre natura incidentului nu au fost încă comunicate de autorități, iar misiunea de salvare este în desfășurare. Informațiile sunt în curs de actualizare.
Sursa: News

