Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție au intervenit vineri seară, în jurul orei 18.00, în urma unei sesizări privind o agresiune într-un apartament de pe bulevardul Saturn.
La fața locului, autoritățile au constatat că între doi soți, cu vârste de 39 și 46 de ani, a izbucnit un conflict spontan în locuința lor comună din Brașov. În urma altercației, ambii soți au suferit leziuni fizice.
Cei doi au fost transportați la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. Poliția continuă cercetările, sub coordonarea parchetului competent, pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului, conform declarațiilor reprezentanților IPJ Brașov.
Sursa: BIZ

