Un bărbat de 55 de ani din Brașov a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a aruncat doi pui de câine peste gardul Adăpostului Public din Triaj. Incidentul, surprins de camerele de supraveghere, a avut loc săptămâna trecută.
Imaginile au fost analizate de polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Brașov, care au demarat o anchetă pentru identificarea persoanei responsabile. În urma cercetărilor, a fost identificat autovehiculul folosit și ulterior, bărbatul care a comis fapta.
Inspectorul principal Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, a confirmat că bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 12.000 de lei.
Poliția Brașov subliniază importanța raportării actelor de cruzime sau abandon asupra animalelor și încurajează cetățenii să semnaleze astfel de situații pentru a permite identificarea și sancționarea celor vinovați.
Sursa: BRASOV

