RATBV S.A. crește de luni, 11 septembrie 2023, frecvența trecerilor prin stații pentru 12 trasee urbane de transport public de călători și pentru două trasee metropolitane, adaptând în acest fel oferta de mobilitate la cererea existentă din momentul începerii cursurilor unităților de învățământ preuniversitar.
Astfel, vor fi modificate orarele liniilor urbane (Municipiul Brașov) 4, 5, 6, 8, 10, 17, 22, 34, 36, 50, 53 și 54, precum și cel al liniilor metropolitane 130 și 310. Noile grafice de circulație ale tuturor celor 14 linii vor fi afișate în stațiile de pe traseu, etapizat, începând de vineri, 8 septembrie, iar pe site-ul www.ratbv.ro de duminică 10 septembrie 2023. Pentru evitarea oricărei confuzii, afișele cu noile grafice de circulație, postate atât pe site, cât și în stații, vor purta mențiunea ”Valabil din 11.09.2023”. ”Revenirea la programele obișnuite de circulație reprezintă un efort însemnat pentru societatea noastră, atât din punct de vedere al resurselor umane, cât și logistic. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ultimele luni planul de transport în zona metropolitană a cunoscut noi dezvoltări: să amintim măcar faptul că-n aceste aproape ultime trei luni am operaționalizat traseele spre Săcele, Râșnov (Romacril) și Zărnești, asigurând nevoile de mobilitate a trei comunități cu peste 50.000 de oameni în total. Dar suntem siguri că și de luni, de la începerea cursurilor școlare, vom oferi un serviciu de transport public caracterizat de siguranță și confort”, a declarat directorul RATBV, Marian Geman.
sursa: RATBV S.A.