Regia Autonomă „AIBG” va începe procedurile de valorificare a spaţiilor din cadrul terminalului Aeroportului Braşov.
În prezent, conducerea administrației publice a judeţului Braşov continuă demersurile necesare pentru operaționalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, cu o atentie deosebită pe partea tehnică și pe certificările de specialitate.
Pe lângă aspectele tehnice care trebuie puse la punct, sunt și cele legate de amenajarea și gestionarea spațiilor și a activităților de natură comercială care se realizează în cadrul aeroportului, acestea fiind în responsabilitatea Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”.
Asigurarea veniturilor necesare funcţionării aeroportului este una din preocupările foarte importante ale conducerii acestuia.
Veniturile din activitatea aeronautică sunt completate cu veniturile obţinute din activităţile economice desfăşurate în terminalul de pasageri şi au o pondere importantă în totalul veniturilor.
În functie de tipul de activitate comercială, spaţiile disponibile vor fi scoase la închiriere prin licitaţie sau concesionare prin procedură competitivă.
Pentru determinarea valorii pe metru pătrat, valoare reper de la care se vor derula licitaţiile pentru spaţii, RA AIBG a comandat un raport de evaluare a pieței imobiliare.
În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Braşov de joi, 30 martie, plenul a aprobat hotărârea privind închirierea, prin licitație publică, de către R.A. „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav” a bunurilor proprietate publică a U.A.T. Județul Brașov, date în administrarea acesteia.
Pe baza concluziilor raportului de evaluare, preţurile de pornire la licitațiile de atribuire privind dreptul de folosință asupra unor active deținute de R.A. Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav sunt următoarele:
1. chirie de piață – spații comerciale zonă publică restricționață amplasate la parter și etaj = 33 euro/mp,
2. chirie de piață – spații comerciale depozitare/spații anexe zonă publică și zonă restricționață amplasate la parter și etaj = 17,5 euro/mp,
3. chirie de piață – spații depozitare/spații anexe zonă amplasate la subsol = 7 euro/mp,
4. chirie de piață – spații pentru echipamente tip ATM, automate cafea/veding = 130 euro/mp,
5. chirie de piață – terenuri = 0,9 euro/mp.
Valorile nu conțin TVA.
Suplimentar față de această chirie se vor refactura către chiriași utilitățile, cota de impozit pe proprietate/taxa pe clădire, cota de asigurare, cheltuielile cu reparațiile curente aferente spațiilor închiriate.
Perioada de închiriere maximă este de 5 ani, iar chiria estimată este valabilă până la un trafic total înregistrat de 500.000 pasageri îmbarcați pentru 12 luni.
Aşadar, pentru anumite tipuri de activităţi cum sunt cele bancare – ATM, de schimb valutar sau de închirieri auto, spaţiile destinate acestora vor fi închiriate prin licitaţie.
Ca practică generală internaţională utilizată pe aeroporturile consacrate din întreaga lume, tipul de contract majoritar folosit pentru celelalte tipuri de activităţi este cel de concesionare, durata concesiunii urmând să rezulte din planul de afaceri.
Etapele procedurii de selecţie a concesionarilor se vor desfăşura în perioada următoare, în concordanţă cu prevederile legii concesiunii, începând cu consultarea de piaţă a celor interesaţi.
Procedura va fi una competitivă şi transparentă, iar etapele vor fi cele stabilite în conformitate cu Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, procedura devenind aplicabilă după publicarea prin mijloace electronice, prin intermediul SEAP, a anunțului de concesionare și a documentelor concesiunii.
Lansarea procedurilor privind licitaţia de închiriere, respectiv de concesionare a spaţiilor se va realiza cu respectarea legislaţiei aplicabile şi va fi anunţată din timp în mijloacele de informare în masă locale şi centrale, pe site-urile Consiliului Judeţean Braşov şi Aeroportului Internaţional Braşov, precum şi pe paginile de Facebook ale celor două instituţii.