Joi, 5 noiembrie, între orele 10:00 și 12:00, o bandă de circulație va fi închisă parțial în Brașov, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la km 3+602. Sucursala Regională Căi Ferate Brașov, Secția de Întreținere Linii L1 Brașov, va efectua lucrări de reparații la partea carosabilă.
Zona afectată este situată între străzile Cosmești, Buzești, Borzești și drumul european E68. Pe durata lucrărilor, circulația rutieră se va desfășura cu restricții, iar participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului responsabil cu dirijarea circulației.
Sursa: BIZ

