spot_img

Serviciile de Pașapoarte și Permise Brașov, relocate temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise din Brașov vor fi relocate temporar. Brașovenii care au nevoie de eliberarea pașapoartelor, a permiselor de conducere sau de înmatricularea autovehiculelor vor trebui să se adreseze unei noi locații.

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brașov se vor muta din actualul sediu din cartierul Tractorul, situat pe strada Turnului nr. 13, în cartierul Astra, pe strada Panselelor nr. 23, lângă Direcția de Asistență Socială Brașov.

Această măsură este temporară și va dura aproximativ un an, timp în care clădirea de pe strada Turnului va fi supusă unui proces de eficientizare energetică. Proiectul de hotărâre privind relocarea se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 30 octombrie, iar Primăria Brașov va oferi gratuit noul spațiu pentru perioada lucrărilor.

Reabilitarea și modernizarea sediului din cartierul Tractorul sunt gestionate de Prefectura Brașov și beneficiază de finanțare europeană. Valoarea totală a investiției este de 21.199.915,21 lei, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile, iar restul de 15% provine din bugetul de stat.

Sursa: BRASOV

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Subscribe for notification