Adrian Iatan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a participat marţi, 29 aprilie, la un eveniment organizat de Camera de Comerț Italiană pentru România la București, dedicat promovării Regiunii Calabria ca destinație turistică – „Content Destination: Calabria”.
Cu această ocazie, oficialul braşovean a avut o întâlnire cu Mauro Bolla, directorul aeroportului din Lamezia Terme, Italia. La întrevedere au mai participat Constantin Albu, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, şi directorul de dezvoltare, Ramona Tică, având în vedere interesul comun pentru dezvoltarea conexiunilor aeriene și turistice între Braşov şi regiunea Calabria.
„Evenimentul ne-a prilejuit o ocazie utilă pentru un schimb de idei productiv și o discuție preliminară despre eventuale colaborări viitoare. Aeroportul Internaţional Lamezia Terme este principalul aeroport din Calabria, utilizat în special pentru companii aeriene low-cost, având un trafic anual de peste 2,6 milioane de călători. Aeroportul nostru este încă la început de drum şi din acest punct de vedere orice schimb de experienţă şi bune practici este binevenit”, a menţionat vicepreşedintele CJ Adrian Iatan.
