Analiză jurnalistică: Primarul pe teren sau la birou? O dilemă a percepției publice
De fiecare dată când natura își arată colții, autoritățile locale sunt în prima linie a criticii. Într-o astfel de situație s-a aflat recent și primarul Brașovului, care, în fața riscului de inundații, a ales să iasă pe teren și să participe direct la eforturile de prevenire, alături de muncitorii primăriei. A cărat saci cu nisip, a dat indicații și a fost prezent în mijlocul acțiunii. Gestul său, departe de a fi ignorat, a stârnit o dezbatere aprinsă în spațiul public: este bine ca primarul să fie „om de teren” sau trebuie să stea în biroul său și să coordoneze de acolo?
Realitatea ultimilor ani arată că liderii locali sunt într-o continuă tensiune între percepția publică și eficiența administrativă. Când orice ai face… tot greșit pare. Dacă un primar stă „pe scaun” în timpul unei crize, e considerat rupt de realitate. Dacă iese pe teren și muncește fizic, e suspectat de populism sau campanie de imagine. Pe scurt, indiferent ce face, va fi interpretat.
În cazul Brașovului, reacțiile au fost împărțite: unii cetățeni au apreciat prezența activă a edilului, văzând în gestul său un exemplu de solidaritate și implicare. Alții l-au acuzat că joacă teatru, sugerând că locul unui primar este la „butoniera de comandă”, nu cu mâinile în nisip.
Care este, de fapt, rolul unui primar în astfel de situații? Legal și administrativ vorbind, primarul are rol de coordonare, decizie și comunicare. El este managerul orașului, nu un muncitor de execuție. Dar există momente în care prezența fizică poate însemna mai mult decât o simplă poză de PR. Poate transmite un mesaj de implicare, poate liniști populația și poate întări moralul echipelor din teren.
Pe de altă parte, un primar care lasă deciziile în mâinile altora pentru a căra saci de nisip riscă să piardă controlul strategic al situației. Aici intervine arta echilibrului: cum te implici vizibil, dar fără să-ți neglijezi responsabilitățile de conducere.
Fără a putea citi gândurile edilului brașovean, putem spune că gestul său are o dublă lectură: una practică și una simbolică. Pe de o parte, a vrut, poate, să ajute concret, într-un moment critic. Pe de altă parte, este clar că orice ieșire publică de acest tip are și o dimensiune de imagine, mai ales într-un context în care încrederea în autorități este fragilă.
Problema nu este dacă a fost o „regie”, ci dacă gestul său a fost util, onest și bine integrat în efortul mai larg de gestionare a crizei. Dacă da, atunci imaginea contează mai puțin – fapta primează.
Poate că întrebarea nu este „unde trebuie să fie primarul”, ci cum poate fi cel mai eficient în orice moment. Uneori, eficiența înseamnă să fii în birou, conectat cu toate instituțiile. Alteori, înseamnă să fii în cizme de cauciuc, la marginea unei ape ieșite din matcă.
Dar un lucru este sigur: liderii nu pot mulțumi pe toată lumea. Important este să își păstreze direcția, să fie autentici și să acționeze cu responsabilitate.
