spot_img

Aterizare de urgență în Bulgaria după alertă cu bombă

Un avion de pasageri al companiei Austrian Airlines, care zbura de la Tel Aviv spre Viena, a fost deviat către aeroportul din Sofia, Bulgaria, după o amenințare cu bombă primită în apropierea graniței cu România. Incidentul a avut loc duminică seară, iar aeronava a fost escortată de un MiG-29 al Forțelor Aeriene bulgare până la aterizare.

La bordul avionului Airbus A320 se aflau 57 de persoane, dintre care 51 de pasageri și șase membri ai echipajului. Aeronava a aterizat în siguranță la ora 21.42, ora României. Purtătoarea de cuvânt a Austrian Airlines, Anita Kiefer, a confirmat incidentul, subliniind că prioritatea companiei este siguranța pasagerilor și a echipajului.

Ministerul Apărării din Bulgaria a precizat că intervenția militară a fost parte a unei misiuni NATO de poliție aeriană, coordonată cu Centrul NATO pentru Operațiuni Aeriene Combinate de la Torrejón, Spania. După aterizare, pasagerii au fost evacuați și vor fi transferați pe alte zboruri, după încheierea verificărilor de securitate.

Autoritățile bulgare au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a fost primită amenințarea cu bombă. Ministerul Transporturilor din Bulgaria a format un grup operativ pentru gestionarea incidentului. Presa israeliană a relatat că printre pasageri se afla o delegație de tineri care urmau să susțină intervenții la Organizația Națiunilor Unite.

Sursa: News

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Subscribe for notification