Noi detalii ies la iveală în cazul incidentului care a avut loc marți după-amiază în centrul Brașovului, unde mai multe persoane au manifestat comportamente violente, inclusiv față de forțele de ordine. Conform informațiilor disponibile, totul a pornit de la o ceartă aparent nesemnificativă între două femei internate la Maternitatea Brașov. Potrivit surselor, cele două femei împărțeau aceeași cameră, iar la un moment dat între ele s-a iscat un conflict. Una dintre ele i-a reproșat celeilalte că ar trebui să se spele, invocând căldura și un miros neplăcut. Această observație nu a fost bine primită de cealaltă femeie, care și-a sunat soțul pentru a-i relata întâmplarea. De aici, situația a escaladat rapid. Un grup de șapte persoane a sosit la Maternitatea Brașov Bărbatul a ajuns la Maternitatea Brașov însoțit de alte șase persoane, în total fiind vorba despre cinci bărbați și două femei. Aceștia au venit cu o dubă înmatriculată în județul Covasna, pe care au parcat-o în fața instituției medicale. Grupul a pătruns în incinta Maternității, unde a început scandalul. Personalul de securitate a intervenit și i-a scos din curtea unității medicale. Conflictul nu s-a încheiat însă aici. Conform martorilor, odată ajunși în stradă, indivizii au continuat să provoace scandal și au agresat persoane aflate în vizită în zona Maternității. În acel moment, un trecător a alertat Poliția. Polițiștii au pornit în căutarea dubei Polițiștii aflați în patrulare pe strada Gheorghe Barițiu au fost informați de un trecător că în apropierea unității medicale a avut loc un conflict, iar persoanele implicate au plecat cu un vehicul. Echipajul de poliție a pornit în direcția indicată și a identificat vehiculul pe strada Nicolae Bălcescu. Conform martorilor, când persoanele din dubă au observat mașina Poliției, au încercat să se îndrepte spre zona Poarta Șchei. Polițiștii au reușit să le blocheze drumul și le-au cerut să oprească. Din conflictul de la Maternitate, la confruntarea cu poliția Din acel moment, situația a escaladat și mai mult. Conform informațiilor oficiale de la IPJ Brașov, după interceptarea vehiculului, mai multe persoane adulte au coborât și au început să manifeste comportamente violente față de echipajul de poliție. Potrivit relatărilor ulterioare, indivizii au început să amenințe și să lovească polițiștii, după care s-au dispersat în mai multe zone din Centrul Vechi al Brașovului. A urmat o mobilizare masivă pentru identificarea și capturarea celor implicați. Martorul susține că doi dintre indivizi au fost prinși de jandarmi în zona Piața George Enescu, în timp ce șoferul a abandonat duba în Centrul Civic. Astfel, ceea ce a început ca o ceartă între două femei internate în aceeași
Sursa: TRANSILVANIA

