spot_img

Femeie reținută pentru mită la Predeal

O femeie de 59 de ani din județul Dâmbovița a fost reținută după ce a încercat să mituiască un polițist cu suma de 200 de lei. Incidentul a avut loc pe 31 octombrie, în jurul orei 18:00, când o autoutilitară a fost oprită în trafic pe DN 1, la Predeal.

Femeia, pasageră în vehiculul condus de fiul ei de 25 de ani, a încercat să ofere mita pentru a evita sancțiunile contravenționale ce urmau să fie aplicate acestuia. Polițistul a refuzat categoric oferta și a raportat imediat tentativa de corupție.

O echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic s-a deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări. Suma de 200 de lei a fost ridicată și indisponibilizată.

În urma probelor adunate, procurorul de caz a dispus reținerea femeii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Sursa: BIZ

spot_img
Subscribe for notification