spot_img

FOODCLIC lansează la Brașov o inovație pentru transformarea deșeurilor biodegradabile în resurse valoroase

Un echipament de compostare de ultimă generație, amplasat în Piața Dacia, este capabil să proceseze până la 100 de tone de deșeuri biodegradabile anual. Deșeurile biodegradabile produse în piețele din Brașov pot fi acum transformate într-o resursă utilă pentru comunitate. Primăria Brașov a inaugurat, în Piața Dacia, un echipament modern de compostare, achiziționat prin proiectul european FOODCLIC – „Politici alimentare urbane integrate”.

Această investiție introduce un model de economie circulară la nivel local, prin care resturile, în principal din legume, fructe și alte produse perisabile, sunt procesate și transformate în fertilizator organic, în loc să fie transportate și depozitate ca deșeuri.

Echipamentul, model OKLIN GG-100, poate procesa zilnic aproximativ 250–300 de kilograme de deșeuri biodegradabile, echivalentul a până la 100 de tone pe an.

„Este esențial să ne concentrăm pe nevoia actuală a municipiului Brașov: să reducem cantitatea de deșeuri și să minimizăm risipa. Piețele publice generează cantități semnificative de deșeuri, în mare parte provenind din legume, fructe și alte produse perisabile care pot fi valorificate și transformate într-o resursă”, a declarat Miklos Gantz, director al Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov.

Conform lui, noul sistem aduce avantaje atât în gestionarea deșeurilor, cât și în reducerea costurilor.

„Pe de o parte, micșorăm cantitatea de deșeuri care necesită transport și depozitare la rampă, și implicit, costurile asociate. Pe de altă parte, transformăm ceea ce până acum era considerat gunoi într-o resursă reutilizabilă”, a explicat Miklos Gantz.

Compostul, utilizat și în școlile din Brașov

O parte din compostul rezultat va fi distribuit unităților de învățământ din municipiu, care au sere și desfășoară activități educaționale și practice legate de cultivarea plantelor.

Astfel, proiectul FOODCLIC are și o dimensiune educațională. Elevii vor avea oportunitatea de a observa concret parcursul unei resurse, de la deșeul biodegradabil generat în piață până la transformarea acestuia într-un produs util pentru cultivarea plantelor.

Procesul de compostare este accelerat cu ajutorul unui kit de microorganisme inclus în echipament.

„Echipamentul include un kit de microorganisme, care funcționează ca motor al procesului de descompunere a deșeurilor. Este vorba despre un proces mult mai rapid față de compostarea tradițională, care poate dura între 6 și 9 luni. Cu acest echipament, procesul se finalizează în aproximativ 24 de ore”, a explicat Dan Țone, reprezentant Eutron Invest Romania.

În urma procesării, rezultă un fertilizator organic ce reprezintă aproximativ 10–12% din cantitatea de deșeuri introdusă în echipament.

Sursa: BRASOV

spot_img
Subscribe for notification