Nicușor Dan își începe oficial, luni, mandatul de Președinte al României, odată cu depunerea jurământului în Parlamentul României. După ce a condus Capitala, noul șef al statului își mută locul de muncă de la Primăria Municipiului București la Palatul Cotroceni, începând o nouă etapă profesională și personală.
Odată cu preluarea celei mai înalte funcții în stat, Nicușor Dan devine oficial cel mai bine păzit om din România, iar pentru familia sa începe o perioadă de tranziție și adaptare la noile rigori ale vieții prezidențiale.
Potrivit tradiției, șeful statului locuiește pe durata mandatului într-una dintre vilele administrate de RAAPPS. Toți președinții de până acum au ales Vila Lac 3, o reședință impunătoare de peste 1.000 de metri pătrați, cu grădină spațioasă, ieșire la lacul Herăstrău, teren de tenis și piscină interioară.
Totuși, Nicușor Dan a declarat, după ce a câștigat alegerile, că și-ar dori să continue să locuiască în casa în care a stat cu chirie până acum, cel puțin pentru o perioadă. Motivul: dorința de a menține stabilitatea familiei până la finalul anului școlar.
Noul președinte va avea în față provocări majore, dar și ocazia de a-și impune viziunea în cel mai înalt for al statului. România intră astfel într-o nouă etapă politică, sub conducerea fostului primar general al Capitalei.