spot_img

Pacienții cu diabet de la Spitalul Municipal Săcele pot accesa examinarea cu Sudoscan

Diabetul zaharat poate afecta organismul cu mult timp înainte ca primele simptome să devină vizibile. Sistemul nervos periferic este unul dintre primele care suferă modificări. La Spitalul Municipal Săcele, pacienții au acces la testarea cu Sudoscan. În cadrul Cabinetului de Neurologie din Policlinica Săcele, pacienții pot beneficia de examinarea cu un dispozitiv medical unic numit Sudoscan, care permite depistarea timpurie a neuropatiei de fibre mici și a neuropatiei autoimune periferice. Sudoscanul evaluează activitatea glandelor sudoripare prin analiza ionilor de clor eliberați ca răspuns la un stimul electric de intensitate foarte scăzută. Acesta poate detecta modificările nervilor periferici încă din stadiile incipiente ale bolii. Detectarea precoce a neuropatiei ajută la prevenirea unor complicații grave, cum ar fi: piciorul diabetic; ulcerațiile și amputațiile; afectarea sistemului nervos autonom, care este asociată cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare și moarte subită. Pentru că nu este o procedură invazivă, nu are efecte secundare și nu provoacă disconfort. Întregul proces durează doar câteva minute, iar pacientul nu simte nicio durere. La Spitalul Municipal Săcele, examinarea este efectuată de Dr. Tatiana Perciuleac, medic specialist neurologie. Investigația se poate face: gratuit, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, în cadrul consultației; la cerere, contra cost – 180 lei. Pentru programări puteți suna la numărul de telefon 0368.408.073, între orele 08:00 – 20:00. Dacă apreciați știrea, vă așteptăm să vă alăturați comunității noastre de cititori pe pagina de Facebook, printr-un Like! Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram!

Sursa: News

spot_img
Subscribe for notification