Salariul minim brut va rămâne la 4.325 de lei la 1 ianuarie 2027, anunţă ministrul Muncii, Florin Manole. O eventuală modificare a valorii acestuia va fi discutată ulterior, după ce Ministerul Muncii va primi datele necesare de la Institutul Naţional de Statistică.
Decizia privind nivelul salariului minim va fi analizată împreună cu sindicatele şi patronatele în Consiliul Naţional Tripartit. Aceasta se va baza pe indicatorii privind productivitatea şi evoluţia economiei.
Florin Manole a subliniat că discuţiile privind salariul minim vor începe în următoarele săptămâni, odată ce datele statistice vor fi disponibile. „La 1 ianuarie 2027, salariul minim va fi cel care este acum în plată, 4325 brut”, a afirmat ministrul.
Nivelul salariului minim va fi analizat pe baza formulei de calcul prevăzute de lege, care ia în considerare productivitatea şi indicatorii macroeconomici. Ulterior, subiectul va fi negociat între Guvern, sindicate şi patronate.
Sursa: Stiri

