Peste 500 de locuitori și companii din Brașov au rămas miercuri fără gaze naturale, după ce o conductă a fost avariată pe strada Ștefan Baciu, la intersecția cu Aleea Alexandru Ciurcu. Incidentul a fost provocat de lucrările de terasament efectuate de firma ROCIP INSTAL S.R.L.
Pentru a preveni riscurile, Distrigaz Sud Rețele a oprit alimentarea cu gaze începând cu ora 15:00, afectând 525 de consumatori de pe străzile Ioan Popasu, Ștefan Baciu și Silimon Iosif. Echipele de intervenție sunt la fața locului pentru a repara avaria, iar reluarea furnizării este estimată pentru ora 22:00.
Reprezentanții Distrigaz avertizează cetățenii să ia măsuri de precauție după repornirea sistemului. În cazul în care simt miros de gaz, aceștia trebuie să aerisească încăperile, să evite utilizarea întrerupătoarelor și a aparatelor electrocasnice, să închidă robinetul de alimentare, dacă este posibil, și să contacteze urgent serviciul de depanare la numerele 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778.
Sursa: BIZ

