Un om de știință explică de ce Coca-Cola are un gust mai bun din sticlă decât din plastic sau doză.

Un om de știință a dezvăluit, în sfârșit, motivul pentru care Coca-Cola are un gust mai bun dintr-un recipient de sticlă comparativ cu cel din plastic sau din doze. În mod surprinzător, Coca-Cola de la McDonald’s este considerată chiar și mai gustoasă — iar explicația are legătură cu un detaliu tehnic neașteptat.

Deși mulți cred că rețeta diferă, compania Coca-Cola susține că băuturile sale au aceeași compoziție, indiferent de ambalaj. „Rețeta, ingredientele și procesul de fabricație sunt aceleași de fiecare dată”, afirmă gigantul american al industriei băuturilor, citat de thesun.co.uk.

Totuși, dr. Robert Barker, chimist specializat în alimentație și ambalaje la Universitatea din Kent, a explicat că diferența de gust vine din modul în care materialele ambalajului interacționează cu băutura carbogazoasă.

Carbonatarea se va absorbi, în timp, în interiorul sticlei de plastic, ceea ce va reduce gradul de efervescență. În schimb, cutiile de aluminiu au un strat interior de rășină care împiedică pierderea gazului, menținând băutura mai proaspătă”, a precizat specialistul.

El a adăugat că recipientele din sticlă păstrează cel mai bine băutura, oferind acel gust mai „curat” și senzația intensă de prospețime și furnicături specifice.

În ceea ce privește Coca-Cola de la McDonald’s, gustul diferit provine din modul în care lanțul de restaurante depozitează și filtrează apa, dar și din țevile metalice folosite pentru distribuirea băuturii, care mențin o temperatură constant scăzută și un nivel optim de carbonatare.

Astfel, potrivit specialiștilor, Coca-Cola din sticlă rămâne cea mai autentică experiență, urmată de cea din doză, în timp ce varianta la pet își pierde mai repede efervescența.

spot_img
Subscribe for notification