Un tânăr în vârstă de 23 de ani din Brașov și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DJ137A, în afara localității Ulieș, județul Harghita.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, accidentul a fost provocat de un tânăr de 24 de ani, tot din Brașov, care se afla la volanul unui autoturism și a pierdut controlul direcției, răsturnându-se în afara carosabilului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din păcate, tânărul de 23 de ani a murit din cauza rănilor suferite în accident.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și ucidere din culpă.
Sursa foto: Facebook | SMURD