VIDEO. Traficant de droguri din Brașov, reținut pentru 30 de zile. Plățile erau efectuate în criptomonede

Ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Brașov, în colaborare cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov, au investigat activitățile ilegale ale unui bărbat de 35 de ani, suspectat de trafic de droguri de risc și mare risc. Particularitatea cazului constă în faptul că tranzacțiile cu clienții aveau loc exclusiv în mediul online, iar plățile erau efectuate în criptomonede. Din dovezile adunate, s-a stabilit că, între iulie 2025 și iulie 2026, individul ar fi achiziționat, deținut și comercializat în Brașov, folosind metoda dead-drop, substanțe precum canabis, cocaină, MDBM-4en-PINACA, 3-CMC și 4-BMC. Contactul cu clienții ar fi avut loc doar online, iar plata pentru substanțele interzise se efectua în criptomonede. Pe parcursul anchetei, au fost confiscate diverse cantități de droguri de risc și mare risc, iar în urma unei percheziții domiciliare efectuate de polițiști pe 14 iulie 2026, au fost descoperite și ridicate aproximativ 300 de grame de canabis, mai multe dispozitive de stocare a datelor și alte probe. De asemenea, prin autorizarea accesului la un sistem informatic, au fost identificate 9 locații în Brașov, unde suspectul ar fi ascuns droguri, urmând să comunice clienților coordonatele după primirea plății în criptomonede. Astfel, au fost găsite și ridicate 9 pachete, sub formă de dropuri, conținând canabis. Pe 14 iulie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea suspectului. Ieri, pe 15 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov a ordonat arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. WhatsApp Video 2026-07-16 at 14.23.02 Această postare VIDEO. Traficant de droguri de mare risc din Brașov, arestat pentru 30 de zile. Era plătit în criptomonede apare prima dată pe Transilvania 365.

Sursa: TRANSILVANIA

spot_img
Subscribe for notification